Pe fondul acestor nenorociri, senatorul Marius Marinescu, președintele fondator al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, a venit cu o propunere. În exclusivitate pentru DC News, acesta a spus că poate ar fi necesar un referendum național privind interzicerea vânătorii.
[citeste si]
"Asasinatele braconierilor de zilele trecute din județul Dâmbovița și crima vânătorului din Bihor nu ar fi fost comise dacă guvernanții, la solicitările noastre repetate, ale iubitorilor de animale, ar fi interzis vânătoarea și implicit armele de vânătoare, pentru că vânătoarea nu este un sport, ci o crimă. Am spus de nenumărate ori că persoanele care vânează animale, mai devreme sau mai târziu, sunt în stare să ucidă și oameni, fapt demonstrat, din păcate, adesea. Uciderea cu intenție a animalelor este pedepsită cu închisoare de până la trei ani prin Legea nr. 9/2008 (Legea Marinescu).
La presiunile politicienilor vânători, miniștrii Mediului dau anual ordine abuzive, prin care stabilesc cote de vânătoare. Atât timp cât nu interzic vânătoarea, guvernanții pot fi acuzați de complicitate la omorurile prin împușcare cu arme de vânătoare. Având în vedere multitudinea acestor cazuri tragice, poate ar fi un necesar un referendum național privind interzicerea vânătorii și, implicit, a armelor de vânătoare", a zis Marius Marinescu pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile