"România condamnă în continuare folosirea armelor chimice în Siria, care este dincolo de orice justificare. Suntem solidari cu acţiunile partenerilor noştri strategici", a scris Iohannis, pe Twitter, după atacul asupra Siriei, la care au participat SUA, Marea Britanie și Franța.
„Președintele a dat comunicatul cuvenit. Diplomatic, corect. Nu poți decât să condamni folosirea armelor chimice în secolul XXI, indiferent dacă sunt civili sau militari. În cazul de față au fost folosite împotriva civililor.
Nu folosirea armelor chimice este problema, ci întrebarea fundamentală este cine a folosit armele chimice. Dar în momentul acesta nimeni nu are timp de detalii. Oricum, orice tentativă, orice speranță de încetare a războiului din Siria se îndepărtează în acest moment. Toate celelalte state, Rusia, Iran, Hezbollah în Liban, vor încerca să-și arate mușchii. Vom avea o escaladare”, spune Bogdan Chirieac.
Siria, poligon de încercare
„Este un poligon de încercare Siria, cu 5 milioane de refugiați și probleme enorme pentru Uniunea Europeană. Nu întâmplător Germania nu participă, Germania unde sunt peste 1 milion de migranți din Orientul Mijlociu în momentul acesta. Se schimbă fundamental chestiuni ce țin de cultură, de religie, de asistență socială în Europa, după dezastrul din așa numita „primăvară arabă” din 2011, care a dus și la Războiul din Siria și la nașterea organizației teroriste Statul Islamic”, a precizat Bogdan Chirieac la România TV.
Amintim că situația din Siria a devenit extrem de tensionată după ce preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri seara (ora locală) într-un discurs de la Casa Albă, o operaţiune militară contra Siriei, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană