Puci Turcia. Erdogan, val de demiteri în Armată
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
turcia
turcia
Armata turcă va demite în următoarele zile aproape 3.000 de membri ai personalului său suspectaţi de legături cu puciul ratat din iulie 2016, a anunţat miercuri ministrul apărării, Nurettin Canikli, relatează AFP. 

"Am demascat o structură de 3.000 de persoane în rândul forţelor armate. În zilele următoare, ei vor fi demişi prin decret-lege", a declarat Nurettin Canikli, citat de agenţia oficială de presă Anadolu. 

Autorităţile turce au lansat o vastă campanie de epurări în toate instituţiile după tentativa de lovitură de stat derulată în noaptea de 15 spre 16 iulie de unele facţiuni militare. 

Ankara îl acuză pe predicatorul Fethullah Gülen, la conducerea unei influente confrerii, că este iniţiatorul acestui puci ratat. Gülen, stabilit în Statele Unite de peste 20 de ani, neagă orice implicare. 

Peste 55.000 de persoane au fost arestate şi alte aproape 150.000 au fost demise din funcţie prin decrete sau ordine emise în cadrul stării de urgenţă, instaurată la 20 iulie 2016 şi prelungită fără întrerupere de atunci, încă o dată miercuri pentru alte trei luni. 

Vizându-i iniţial pe participanţii la puci şi pe presupuşii lor complici, în special din rândul armatei, aceste epurări s-au extins rapid la mediile prokurde şi critice, lovind atât responsabili politici, cât şi jurnalişti sau cadre didactice. 

Opoziţia şi organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului critică deschis starea de urgenţă, acuzând puterea că se serveşte de aceasta pentru a reduce la tăcere orice voce critică. 

Raportul Comisiei Europene de evaluare a ţărilor candidate la aderare, prezentat marţi, cere Ankarei să ridice "fără întârziere" starea de urgenţă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel