El mai spune că 20 de milioane de oameni nu sunt de acord cu protestele, deoarece nu au participat la ele.
"Când vrei să trăieşti într-o ţară civilizată, în care statul de drept şi legalitatea să fie la putere, şi legea să fie la putere, iar tu faci chestii ilegale (...) Ce costă să îşi asume cei care organizează protestele să se ducă să ceară (autorizaţie – n.r.)?", a declarat Robert Negoiţă.
El spune că 20 de milioane de oameni nu sunt de acord cu protestele, deoarece nu au participat la marş, iar protestele trebuie făcute cu autorizaţie.
"20 de milioane nu au fost de acord cu protestele, pentru că nu au fost acolo. Protestele sunt legale în ţara asta şi e normal să protestăm. În primul rând, cred că trebuie să o facem legal, adică autorizat", a mai spus el.
De asemenea, edilul a afirmat că trebuie promovată normalitatea prin "fiecare dintre noi".
"Trebuie să promovăm normalitatea cu toţii. O ţară normală nu înseamnă doar prim-ministru, miniştri, Guvern sau instituţiile statului. O ţară normală înseamnă fiecare dintre noi, iar pentru asta, toţi cei care ne dorim o ţară normală trebuie să promovăm normalitatea începând cu persoana normală", a declarat Negoiţă, informează România TV.
Întrebat cum promovează PSD normalitatea, ţinând cont că a schimbat două guverne în mai puţin de un an, Robert Negoiţă a spus că "asta e altă discuţie".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță