Este în vigoare o informare meteo, valabilă până duminică la ora 6.00, perioadă în care în Muntenia şi în Dobrogea vor fi ploi şi lapoviţă, apoi ninsoare.
„Mâine (n.r. duminică) și luni, observăm că aria precipitațiilor se va extinde în majoritatea regiunilor țării. Dacă mâine dimineață vom avea în medie minus zece până la zero grade, ulterior, luni, regimul de temperaturi mai scade. Nu foarte brusc, de la o zi la alta, astfel încât marți și miercuri dimineață vorbim deja de temperaturi în zona Transilvaniei undeva spre minus 17 grade, posibil chiar mai coborâte”, a declarat, la România TV, Elena Mateescu.
„Masa de aer foarte rece se va putea instala, începând de marți, în a doua jumătate a săptămânii, astfel încât nopțile și diminețile vor fi local geroase și chiar foarte reci”, a mai spus directorul ANM.
[citeste si]
Crimatologic vorbind, și luna februarie poate să aducă cel puțin unul, două evenimente de viscol în România, a declarat Elena Mateescu, la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit