"Ne revedem duminică seara.
PSD ia din nou cu asalt Justiția. Președintele ar putea fi exclus – conform proiectului ministrului Justiției – din mecanismul de propunere a procurorilor-șefi ai Parchetului General, DNA și DIICOT. "Reforma" justiției în viziunea PSD înseamnă numirea acestora exclusiv de către Guvernul PSD.
Ceea ce a rămas independent din presa sau instituții reacționează din nou, fiecare cu propriile instrumente. Același lucru ar trebui să facem și noi în stradă. În stradă, pentru că asta e principala noastră pârghie și pentru că asta a avut efect cu alte ocazii. Suntem probabil cu toții obosiți de atâtea semnale de alarmă, dar e momentul să reacționăm cât putem de ferm. Altfel, putem doar să ne uităm cum ne transformăm resemnați într-un regim autoritar, așa cum putem doar privi spre Ungaria sau Polonia.
De la anul am putea vedea la DNA și la Procuratura Generală șefi numiți doar de PSD.
Trecerea Inspectiei Judiciare la Ministerul Justitiei e doar un alt punct prin care ne întorc, dacă îi lăsăm, în epoca în care Justiție însemna Rodica Stănoiu.
#văvedem #rezist", este mesajul publicat pe grupul de Facebook "Justiție independentă, nu stat subordonat".
Până la această oră, şi-au anunţat prezenţa peste 2.000 de persoane, în timp ce peste 7.000 s-au arătat interesate.
[citeste si]
Amintim că, miercuri seară, sute de persoane au protestat împotriva modificărilor anunţate la legile justiţiei. Acestea s-au adunat în Piaţa Victoriei. S-a scandat "Justiţie, nu corupţie", "România, trezeşte-te!", "Demisia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”