Urmărește emisiunea live
Paşcan (PMP): Alegerea primarilor în două tururi. APEL către Iohannis: REFERENDUM
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Marius Paşcan, deputat PMP, a declarat că va demara o campanie naţională de strângere de semnături pentru susţinerea iniţiativei privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin.

Deputatul Partidului Mişcarea Populară Mureş, Marius Paşcan, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea sa va demara o campanie naţională de strângere a unui milion de semnături pentru susţinerea iniţiativei privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin şi că, dacă nu va reuşi să promoveze nici de această dată pe cale legislativă iniţiativa respectivă, i se va cere preşedintelui organizarea unui referendum.

'Pornim această campanie la nivelul României, încercăm să strângem cât mai multe semnături de la populaţie, vor fi înaintate preşedintelui şi vom solicita preşedintelui - dacă va fi cazul şi nu vom reuşi pe cale legislativă să promovăm o lege de alegere a primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi - să promoveze un referendum naţional pe această temă. Cred că cetăţenii au dreptul să aibă un punct de vedere cum să îşi aleagă primarul, pentru că cel mai mare interes este pe alegerile locale (...). Am încercat să impunem acest lucru legislativ, a fost respins dar l-am redepus. Se pare că nu se doreşte câtă vreme majoritatea primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene sunt ai PSD şi atunci nu au niciun interes să susţină acest proiect legislativ', a declarat Marius Paşcan.

Acesta a precizat că, în cadrul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP, întrunit în această săptămână, la Palatul Parlamentului, s-au asumat două direcţii, 'alegem primarul în două tururi' şi 'asumăm unirea cu Basarabia'.

[citeste si]

Paşcan a precizat că, potrivit celor stabilite la Consiliul Executiv, campania de informare şi promovare 'Alegem primarul în două tururi' trebuie desfăşurată pentru a conştientiza populaţia, dar şi pentru a-i responsabiliza pe oamenii politici că fără două tururi de scrutin în alegerile locale pentru funcţiile de primar şi preşedinte al Consiliului judeţean, 'PSD va rămâne pe vecie împietrit în administraţia locală, cu efecte catastrofale şi pentru alegerile legislative'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel