Motociclist, mort după ce a fost acroșat de mașina poliției
Data publicării:
Autor: Diana Popescu
WhatsApp
Un motociclist a murit după ce a fost acroşat şi doborât marţi pe carosabil, în timp ce circula regulamentar pe bulevardul Republicii din municipiul Baia Mare, de o autospecială a poliţiei. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Florina Meteş, a declarat că deşi a fost transportat la spital în timp foarte scurt de la producerea accidentului, motociclistul a murit în urma rănilor suferite. 

"Un autoturism (al Poliţiei - n. red.) condus pe bulevardul Republicii de un tânăr în vârstă de 29 ani a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un băimărean în vârstă de 57 ani. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale. El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde la scurt timp a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat faptul că nu a consumat alcool. În cauză, a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a spus Meteş. 

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, Sorina Pintea, a precizat că victima suferise numeroase traumatisme în urma impactului dur cu asfaltul, iar la aproximativ o oră după internarea în unitatea medicală a decedat. 

Bărbatul care şi-a pierdut viaţa în accidentul rutier era membrul unui club de motociclism din Baia Mare şi participase, recent, la un turneu pe două roţi, în Transilvania, trecând prin mai multe reşedinţe de judeţ. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel