Mihaela Focică, Inspecția Judiciară. Parchetul General, dosar penal
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr
 Procurorul general August Lazăr a declarat, joi, la CSM, că Parchetul General a deschis un dosar penal, după ce Mihaela Focică, inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare, a depus o plângere penală pentru şantaj. 

"Ieri, doamna Focică s-a prezentat la Parchetul General, a cerut să fie primită în audienţă şi a anunţat că va depune o plângere penală împotriva persoanelor care ar fi supravegheat-o şi care ar fi comis anumite fapte pe care domnia sa le-a calificat ca fiind şantaj, culegere de date şi comunicarea lor public, după care domnia sa a şi depus plângerea. A fost înregistrat un dosar penal", a spus Lazăr în plenul CSM. 

Potrivit unor surse judiciare, Mihaela Focică a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva şefului adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, pe care îl acuză de şantaj. 

Plângerea penală vine după ce în presă a fost publicată înregistrarea unei discuţii între Mihaela Focică şi Gheorghe Stan, în care ea s-ar fi plâns că asupra ei ar fi fost făcute presiuni în legătură cu redactarea raportului cu privire la controlul efectuat de Inspecţia Judiciară la DNA. 

În presă au apărut informaţii că presiunile asupra Mihaelei Focică ar fi fost făcute de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, deşi numele acesteia nu este menţionat în discuţia dintre cei doi inspectori, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel