IMPOZITARE BISERICĂ. Teodorovici, propunere incredibilă pentru Patriarhul Daniel
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, susţine că sumele pe care teoretic statul ar trebui să le ia ca impozit Bisericii Ortodoxe Române (BOR) vor rămâne în cadrul bisericii pentru activităţi cu caracter social. 

"Nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar în a sublinia mult mai bine şi mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate vizavi de problemele cu caracter social. Adică, acele sume pe care statul teoretic al trebui să le ia rămân la Biserică. Nu le ia statul deloc, iar biserica de acei bani întreprinde activităţi cu caracter social pe care statul le menţionează şi anume: copii cu probleme, persoane cu dizabilităţi, oameni în vârstă,", a declarat, sâmbătă, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3, în care a fost întrebat dacă mai susţine impozitarea bisericii potrivit unor declaraţii făcute anul trecut în acest sens. 

În ceea ce priveşte modul în care poate fi verificată Biserica dacă a derulat acele activităţi sociale, mai ales că în momentul de faţă biserica nu plăteşte impozit pe ceea ce vinde şi pe serviciile pe care le oferă populaţiei, Teodorovici a răspuns: "E posibil să se aplice o sumă forfetară". 

Suma nu o ia statul

"Repet. Asta a fost ideea. Discutăm împreună care sunt acele activităţi pe care statul ar putea să....(le impoziteze n.r.), dar suma respectivă nu o ia statul şi rămâne la nivelul bisericii, pentru că Biserica a demonstrat foarte clar că mult mai bine gestionează acest tip de probleme. Statul a dovedit că este corigent la acest capitol, de a avea grijă de probleme sociale, iar biserica a făcut asta foarte bine în ultimii ani. (...) Astfel de acţiuni, să spunem, opresc acel curent negativ împotriva Bisericii!", a subliniat ministrul Finanţelor . 

Acesta a menţionat că MFP nu impozitează când are nevoie de bani "doar aşa, te apuci şi pui birul pe o ţară, indiferent că este biserică sau altceva". "Ideea aşa a fost: nu să impozităm, nu să punem birul pe nimeni, era o chestiune corectă faţă de cei trei, biserică, administraţie/guvern şi populaţie. Era o chestiune în care toată lumea avea de câştigat", a adăugat Teodorovici.

Discuție informală cu Patriarhul Daniel

Întrebat cum ar putea primi un angajament din partea Bisericii Ortodoxe prin care să se ştie că banii pe care nu îi dă la Bugetul de stat se vor duce pe partea socială, şeful MFP a răspuns: "(...) Repet, este o evidenţiere a unor sume de bani cu destinaţie clară către zona socială de care statul din păcate nu ştie de ani de zile (...) va exista o discuţie informală cu Patriarhul. După slujba de duminică putem să discutăm". 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel