Galaxy Note 7. Samsung lansează o versiune refăcută
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Samsung Electronics intenţionează să comercializeze în curând o versiune refăcută a "polemicului" smartphone Galaxy Note 7, care i-a produs pierderi de milioane de euro anul trecut, după ce mai multe aparate au luat foc, a declarat, pentru EFE, un purtător de cuvânt al companiei sud-coreene. 

Acesta a explicat că se aşteaptă ca Divizia de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii Mobile să anunţe data lansării şi că preţul nu a fost încă stabilit. 

Conform agenţiei oficiale Yonhap, care citează surse din apropierea companiei, telefonul, refăcut, denumit Galaxy Note FE, va începe să fie comercializat pe 7 iulie, cu un preţ de circa 600 dolari. 

Gigantul tehnologic sud-coreean organizează zilele acestea, începând de luni, la Seul, reuniunea strategică bianuală, unde este prevăzut să se decidă datele pentru viitoarele lansări, inclusiv Galaxy Note 8, succesorul problematicului model, şi care se estimează că va fi lansat în august la New York. 

Samsung a trebuit să suspende producţia şi vânzarea modelului Galaxy Note 7 (primul caz de acest gen din istoria telefoniei mobile) ca urmare a repetatelor situaţii în care telefonul a luat foc, din cauza bateriei fixe, după cum s-a demonstrat ulterior, după investigaţii. 

Fiascoul "phabletei" star a Samsung a provocat companiei o pierdere operaţională de circa 6.100 miliarde wones (aproximativ 4,8 milioane euro), relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel