Florian Bodog: Activitatea de transplant, proiect de lege
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Florian Bodog afirmă că se are în vedere îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru activitatea de transplant.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spune că are în vedere îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru activitatea de transplant, în prezent un proiect în acest sens aflându-se în dezbatere publică.

'Avem în vedere îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru activitatea de transplant. În prezent, proiectul de lege se află în dezbatere publică. Salutăm iniţiativele şi propunerile înaintate Ministerului Sănătăţii de către asociaţiile de pacienţi, care vizează îmbunătăţirea gradului de accesibilitate şi calităţii serviciilor medicale de profil. De asemenea, colaborarea strânsă cu specialiştii în domeniul transplantului va contribui la asigurarea unor condiţii de îngrijire şi tratament la nivel european', a declarat Florian Bodog, potrivit unui comunicat transmis marţi Agerpres.

Conform sursei citate, Ministerul Sănătăţii acordă o atenţie deosebită accesului la transplant şi monitorizare, atât pentru pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare, dar şi pentru cei care au beneficiat deja de transplant, în acest sens fiind prevăzute în programele naţionale pre şi post-transplant fondurile necesare pentru creşterea numărului procedurilor de transplant şi asigurarea monitorizării stării post-transplant.

'Am primit asigurări că, până când vor fi soluţionate solicitările noastre, vor urma, periodic, şi alte întâlniri şi analize. Noi, pacienţii pre şi post-transplant, considerăm că prin dialog şi conlucrare, atât cu decidenţi din sănătate, dar şi cu factori competenţi pe aria transplantului, vom putea să revigorăm activitatea de transplant şi să îmbunătăţim calitatea vieţii pacienţilor', a declarat Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, citat în comunicat.

Marea îngrijorare a ATR

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, s-a întâlnit marţi cu reprezentantul Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache, pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă pacienţii pre şi post-transplant. În urma discuţiilor, a fost stabilită o modalitate de lucru pentru soluţionarea solicitărilor Asociaţiei Transplantaţilor din România, care vizează creşterea gradului de accesibilitate la serviciile medicale de profil, în condiţii de siguranţă pentru viaţa pacienţilor.

Potrivit aceleiaşi surse, marea îngrijorare a ATR este scăderea semnificativă a numărului de donatori, în contextul dezbaterilor negative din spaţiul public privind activitatea de transplant. O altă problemă semnalată la întâlnirea de marţi a fost necesitatea diversificării ariei medicaţiei imunosupresoare şi a celei complementare şi includerea acestora în schemele terapeutice din programele naţionale pre şi post-transplant. De asemenea, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre necesitatea accesului la transplant pulmonar în străinătate, precum şi despre asigurarea unei protecţii sociale adecvate acestei categorii de pacienţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel