Engie, privatizare. Franța vinde o parte din acțiuni
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
 Guvernul francez a demarat procesul de privatizare prin vânzarea unui pachet de 4,5% din acţiunile grupului de utilităţi Engie SA, prezent şi pe piaţa din România, tranzacţia cifrându-se la 1,53 miliarde de euro, a anunţat, marţi, Ministerul francez de Finanţe, transmite Reuters. 

"Vânzarea acţiunilor s-a derulat în condiţii foarte bune pentru interesele patrimoniale ale statului", a precizat ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, care a adăugat că această operaţiune reprezintă prima etapă dintr-un plan de vânzare de active în valoare de 10 miliarde de euro, destinat finanţării inovaţiei. 

Într-un comunicat separat, agenţia care gestionează participaţiile statului francez (APE) a precizat că, după finalizarea acestei tranzacţii, care a inclus vânzarea a 4,1% din acţiunile Engie, adică 99,9 milioane de acţiuni, către investitorii instituţionali la un preţ de 13,80 euro per titlu şi a 0,46% din capitalul Engie, adică 1,1 milioane de acţiuni, către salariaţii companiei, obţinând 153 de milioane de euro, statul francez va deţine 24,1% din capitalul Engie şi 27,6% din drepturile de vot. APE a precizat că şi după această vânzare statul francez rămâne cel mai mare acţionar la Engie (fosta GDF Suez - n. r.). 

Noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, şi-a anunţat intenţia de a realoca fondurile statului blocate în companii non-strategice din industrii mature pentru a investi în companii de tip start-up inovative. 

O serie de surse din mediul bancar au declarat luna trecută, pentru Reuters, că Loteria franceză, principalul operator aeroportuar din Paris, Engie şi mai multe alte firme considerate non-strategice urmează să facă parte dintr-un plan de privatizări ce va fi demarat în toamna acestui an. 

La finele lunii aprilie 2016, statul francez deţinea participaţii la 81 de companii, inclusiv la operatorul de telecomunicaţii Orange, producătorul de avioane Safran şi companiile de energie EDF, Areva şi Engie. Valoarea acestui portofoliu este estimată la aproape 90 de miliarde de euro. 

Pe piaţa din România, Engie este prezent în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel