Contactat de DCNews, președintele Camerei Deputaților și al PSD, Liviu Dragnea, ne-a declarat următoarele: ”Pot spune că membrii și simpatizanții PSD nu mai pot fi ținuți în frâu, oamenii vor să iasă în stradă pentru a-și exprima dezaprobarea profundă față de mișcarea de inspirație soroșistă la care asistăm. Partidul se organizează singur. Simt că nu voi mai putea să țin în frâu, de la centru, presiunea din organizațiile din țară, care pot aduce în stradă, la București, aproape un milion de oameni. Ca urmare, am decis să mă întâlnesc cu partenerii de coaliție și cu premierul pentru a le propune o soluție de ieșire din impas. Oameni responsabili fiind, nu putem asista la sfărâmarea României din cauza iresponsabilității președintelui Iohannis. Votanții PSD sunt extrem de nervoși, fiind conștienți de valoarea votului lor și pentru că suntem împiedicați să punem în practică programul propus. O altă sursă de enervare este punerea în circulație de zvonuri potrivit cărora premierul va fi chemat la anchetă. O să propun o soluție de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul acceptă. Cu speranța că acest lucru îi va convinge și pe membrii și simpatizanții noștri să nu iasă în stradă, escaladând tensiunile. Nu vreau să existe în conflict români contra români și să se rupă România în două. Pentru că nu se mai poate discuta cu argumente raționale, ci ne confruntăm cu o mașină de dezinformare incredibilă în timp ce România are nevoie de liniște și stabilitate pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare și democrație”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”