Deputat, condamnare la închisoare. ATAC cu grenadă asupra Parlamentului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
foto: stiridiaspora.com
foto: stiridiaspora.com
Patru opozanți din mișcarea Vetëvendosje (Autodeterminare), dintre care un deputat, au fost condamnați vineri la pedepse cu închisoarea pentru "terorism", fiind considerați vinovați pentru aruncarea unei grenade asupra Parlamentului, în 2016, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Vetëvendosje (stânga naționalistă) și deputat, Frashër Krasniqi, a fost condamnat la pedeapsa cea mai mare, opt ani de închisoare. El a denunțat o "afacere politică orchestrată" împotriva lui și a colegilor săi.

El a rămas în detenție, la fel ca și ceilalți doi bărbați condamnați, în timp ce o femeie, care a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, a fost eliberată.

Grenada nu a provocat decât pagube ușoare parlamentului.

La acel moment, Vetëvendosje se opunea unui acord de delimitare a frontierei cu Muntenegru, negociat cu Podgorița de guvernul precedent, document neratificat încă de parlamentul kosovar.

Șase opozanți au fost arestați pentru atacul contra Parlamentului și alte două acțiuni de aceeași natură. Unul dintre ei a fost eliberat rapid, în timp un altul, Astrit Dehari, un student la medicină de 26 de ani, a murit în detenție în circumstanțe calificate drept "suspecte" de către justiție.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel