Criza orientală. Erdogan, turneu în Golf
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan intenționează să viziteze Arabia Saudită, Kuweitul și Qatarul în zilele de 23 și 24 iulie, a anunțat marți președinția turcă, relatează Reuters.

Erdogan a fost un aliat ferm al Qatarului în disputa acestuia cu statele vecine din Golf. El a criticat o listă de cereri înaintată de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Egipt pentru ridicarea sancțiunilor impuse de acestea Qatarului, luna trecută, printre ele numărându-se și solicitarea de închidere a unei baze militare turce din Qatar.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Egipt au rupt legăturile cu Qatarul, pe care l-au acuzat că ar finanța grupări teroriste și că s-a aliat cu Iranul, inamic al celor patru state. Qatarul neagă acuzațiile.

Turcia a trimis de asemenea 200 de avioane cu ajutoare pentru Qatar de când vecinii din Golf ai acestuia au tăiat legăturile aeriene și maritime. Singura graniță terestră a Qatarului este cu Arabia Saudită, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel