Christina Verchere, noul CEO al Petrom. Ce experienţă are
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
OMV anunță că nu va plăti taxa de solidaritate în România. Aceeași companie plătește 150 de milioane de euro taxă de solidaritate în Austria; Reacția Ministerului de Finanțe
OMV anunță că nu va plăti taxa de solidaritate în România. Aceeași companie plătește 150 de milioane de euro taxă de solidaritate în Austria; Reacția Ministerului de Finanțe
Noul CEO al Petrom este Christina Verchere, o scoţiancă în vârstă de 46 de ani, care lucrează pentru gigantul BP în Asia. Anunțul demisiei vine chiar în ziua în care CEO companiei austriece a fost primit de Klaus Iohannis, la Cotroceni. Din informații DCNews, în piață circula zvonul demisiei Marianei Gheorghe încă de la sfârșitul săptămânii trecute. 

Numirea sa a fost făcută de consiliul de administraţie pentru perioadă rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019, potrivit zf.ro.

„Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia, în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018", arată OMV Petrom.

Are o experienţă de 19 ani în industria petrolieră, defăşurând activităţi la British Petroleum (BP), unul dintre giganţi mondiali în acest domeniu. A fost în ultimii patru ani preşedinte regional la British Petrolum, iar în perioada aprilie 2012-iunie 2014 preşedinte şi CEO BP Canada Energy Group.

Este absolventă a Univerity of Aberdeen din Scoţia.

Delegație OMV la Cotroceni în ziua demisiei


Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi cu o delegaţie OMV-Petrom, condusă de directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele. În cadrul întrevederii, conducerea OMV AG a prezentat strategia de dezvoltare a companiei, care include o creştere a gradului de internaţionalizare a Petrom, în vederea valorificării oportunităţilor existente în regiune, precum şi o creştere consistentă a investiţiilor începând cu anul acesta. 


"Directorul general al OMV a reliefat, totodată, nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ, care trebuie să susţină performanţele companiilor şi dezvoltarea unui mediu de afaceri stabil şi competitiv", se arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte parteneriatul dintre OMV-Petrom şi Exxon-Mobile pentru exploatarea perimetrului Neptun Deep, acesta continuă să reprezinte un interes major, atât pentru statul român, cât şi pentru investitori. 

"Preşedintele României a reiterat importanţa infrastructurii în domeniul energetic pentru creşterea securităţii energetice la nivel naţional şi regional", precizează Administraţia Prezidenţială. 

În acest sens, se menţionează că stadiul lucrărilor la infrastructura de transport oferă perspective bune pentru asigurarea unei capacităţi de transport funcţionale în momentul începerii exploatării resurselor din Marea Neagră. 

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că OMV-Petrom va continua să înregistreze rezultate deosebite în planul performanţelor economice, prin expertiza şi competenţele româneşti în domeniul explorării şi exploatării resurselor de gaze naturale şi petrol. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel