Socialiștii din opoziție i-au cerut demisia lui Glavcev și au amenințat că vor boicota sesiunile parlamentului până când va renunța la funcție, după ce acesta i-a ordonat liderei lor, Kornelia Ninova, să plece din parlament pentru ofense aduse miercuri unor deputați și membri ai guvernului.
Dimităr Glavcev, care și-a descris demisia drept un act moral, a afirmat că intenția sa a fost de a restabili calmul în parlament și de "a nu umbri" președinția bulgară a UE.
"Am spus întotdeauna că statul și stabilitatea sunt mai importante decât orice", a afirmat premierul bulgar Boiko Borisov.
Parlamentul a votat pentru numirea lui Țvetei Karaianceva, membru important al partidului de guvernământ GERB, în locul lui Glavcev.
"Glavcev a făcut o greșeală, însă demisia sa este doar o măsură de prevenție și nu va conduce la o criză parlamentară sau la căderea guvernului", a precizat Daniel Smilov, analist la Centrul bulgar pentru Strategii Liberale.
Kornelia Ninova ceruse venirea premierului Borisov în parlament pentru a-și clarifica o afirmație făcută cu câteva zile mai devreme în sensul că unele persoane din legislativ ar fi implicate în trafic de droguri. După ce președintele legislativului i-a cerut să părăsească sala pe motiv că i-ar fi insultat pe deputați și pe premier, deputații socialiști au început să scandeze 'Demisia! Demisia!', bătând ritmul în bănci. În răspuns, Glavcev a suspendat pentru două ședințe un reprezentant al socialiștilor, iar aceștia au decis să părăsească sala și au început să strângă semnături pentru demisia președintelui camerei, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică