Audieri România TV. Mesajul public al televiziunii transmis către toate instituțiile occidentale
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
România TV a transmis un mesaj public în urma anchetei penale în cadrul căreia mai mulţi angajaţi a postului sunt audiaţi ca martori în dosarul dispariţiei lui Sebastian Ghiţă. Mesajul este redacatat în limba engleză și adresat tuturor instituțiilor din străinătate care luptă pentru libertatea presei. 

"Am aflat cu surprindere că zeci de angajaţi ai staţiei, de la realizatori la asistenţi, au fost chemaţi la Parchet în calitate de martori după ce România TV a difuzat mai multe înregistrări sensibile cu fostul deputat Sebastian Ghiţă, dispărut la finele anului trecut. În opinia noastră, aceasta este o formă extremă de presiune şi intimidare asupra celor care au avut curajul să difuzeze aceste casete", se arată în mesajul semnat de conducerea postului tv.

Aceste presiuni nu sunt întâmplătoare, consideră postul tv, care precizează însă că jurnaliştii săi vor continua să-şi facă datoria.

"România TV va continua să colaboreze cu toate instituțiile statului, să răspundă solicitărilor acestora dar să le și chestioneze în temeiul interesului public atunci când constată că demnitarii plătiti din banii contribuabililor abuzează de funcții.

România TV va continua să îşi îndeplinească cu misiunea de "câine de pază al democraţiei" întrucât libertatea de exprimare garantată de Constituţie ne permite sa abordam orice subiect de interes public fără vreo restricţie sau teamă de pedeapsă", mai precizează mesajul.

Mesajul complet poate fi accesat AICI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel