Urmărește emisiunea live
Apeluri pe mobil. ANCOM, anunţ privind noile costuri
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Operatorii mobili vor avea costuri mai mici cu tarifele de terminare a apelurilor, de la 1 mai 2018, anunţă ANCOM.

Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile vor scădea, începând cu data de 1 mai 2018, cu 12,5%, urmând să ajungă la 0,84 eurocenţi/minut, de la 0,96 eurocenţi/minut, în prezent, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Conform arbitrului pieţei telecom, măsura este tranzitorie, până la finalizarea unui nou model de cost, ce va fi iniţiat în acest an de către ANCOM şi a cărui elaborare este preconizat să dureze 16 luni.

'Până la finalizarea noului model de cost, ANCOM consideră că soluţia potrivită este adoptarea tarifului tranzitoriu agreat astăzi (marţi, 6 martie 2018, n.r.). Acesta reprezintă media tarifelor pentru furnizarea acestor servicii în statele membre ale Uniunii Europene care au folosit modelul de cost de tip bottom-up LRIC pur'. Acest tip de model de cost este de altfel instrumentul recomandat de Comisia Europeană pentru reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv mobile.

'Soluţia aleasă de ANCOM are avantajul că poate fi implementată mai rapid decât o eventuală actualizare a modelului de cost existent şi este o măsură temporară adecvată până la stabilirea tarifelor care vor rezulta dintr-un nou model de cost LRIC pur, ce va include şi tehnologia 4G/LTE', precizează sursa citată.

[citeste si]

În acest sens, tariful tranzitoriu de terminare la puncte mobile nu va putea depăşi 0,84 eurocenţi/minut, până la finalizarea noului model de cost. Conform cadrului european de reglementare în domeniu, ANCOM urmează să notifice Comisia Europeană, Organismul Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC) şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte măsurile propuse.

Ulterior, forul european, OAREC şi celelalte autorităţi de reglementare vor putea transmite Autorităţii din România comentarii şi observaţii în termen de o lună de la data notificării. Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de către un furnizor de servicii de telefonie operatorului în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de către proprii utilizatori în reţeaua acestuia din urmă. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul, menţionează ANCOM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel