Miza acordului post-BREXIT. Impact TRAGIC în lipsa lui

Comisia pentru controlul Trezoreriei a Camerei Comunelor avertizează că Marea Britanie trebuie să obţină cât mai repede un acord în privinţa unei perioade de tranziţie post-Brexit pentru a evita grave repercusiuni asupra economiei. 

Un acord de principiu legat de o tranziţie asigurând pentru un timp limitat un statu-quo în relaţiile cu Uniunea Europeană "este de acum urgent", estimează acest raport elaborat de influenta comisie ce reuneşte deputaţi de toate orientările.

Ei insistă asupra necesităţii unei tranziţii care să fie suficient de simplă pentru ”a fi negociată în câteva săptămâni” cu scopul de a oferi mai mult timp negocierilor comerciale propriu-zise.

Un Brexită fără un acord, impact tragic

Miza este de cea mai mare importanţă, reaminteşte raportul, pentru că economia ar avea totul de pierdut dintr-o trecere la Brexit, prevăzut la sfârşitul lui martie 2019, fără un acord, ce ar avea un impact "tragic" asupra întreprinderilor.

Comisia cere chiar ca guvernul să fie pregătit să accepte termenii propuşi de UE privind tranziţia, evitând lungi dezbateri dăunătoare economiei.

[citeste si]

"Există un preţ de plătit pentru stabilitate şi siguranţă", a subliniat preşedinta Comisiei pentru controlul Trezoreriei, Nicky Morgan.

Premierul conservator Theresa May a promis că va încerca să obţină cât mai rapid un acord de principiu asupra tranziţiei care va fi limitată la doi ani. Liderii europeni ar urma să dea undă verde, vineri cu prilejul unui summit la Bruxelles, lansării discuţiilor privind această perioadă de tranziţie şi apoi asupra schiţei viitoarei relaţii comerciale dintre UE şi Marea Britanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel