Mircea Radu revine în forță la TV. Ce emisiune va prezenta

Mircea Radu
Mircea Radu

Mircea Radu revine în televiziune! Prezentatorul TV va avea o emisiune la TVR, despre 8 tineri cu Sindromul Down. 


 

Mircea Radu va prezenta emisiunea "Down the road. Aventura", care îi va avea drept protagoniști pe 8 tineri cu Sindromul Down.

"Cred că „Down the road. Aventura" va fi un „hit". Dincolo de asta, va fi un program iubit de telespectatori, pentru că putem fi martori la aventura vieţii unor tineri. Plecăm într-o excursie, în care nu contează destinaţia, ci doar călătoria. În decursul celor opt zile în care vom fi împreună, ne vom distra, vom râde, vom plânge şi ne vom emoţiona.

Vom trece prin toate stările de la bucurie la tristeţe, de la reţinere la voinţă şi curaj. La început, mi-am zis că voi fi alături de tineri în călătoria vieţii lor. Apoi, mi-am dat seama că ei m-au luat pe mine în călătoria vieţii mele, într-o călătorie interioară a celui care sunt şi a celui care cu siguranţă am devenit după întâlnirea cu prietenii mei speciali", a explicat Mircea Radu, potrivit paginademedia.ro.

Emisiunea lui Mircea Radu va începe în luna decembrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel