Mircea Dumitru, rector UB, în Beijing: Asta m-a impresionat

Mircea Dumitru
Mircea Dumitru

În premieră mondială, Congresul Internaţional de Filozofie a fost găzduit de o ţară din Asia, printre liderii şi organizatorii evenimentului aflânudu-se şi Prof. Univ. Dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universităţii Bucureşti, președinte al Institutului Internațional de Filozofie cu sediul la Paris, dar și profesor vizitator la Universitatea Normală Beijing.

Iată ce declara într-un interviu realizat pentru Radio China Internaţional și citat de dantomozei.ro:

„Cursul pe care l-am susținut timp de zece zile, la începutul lunii iulie, era programat dimineața, de la ora opt, la ora douăsprezece. La o grupă de 32 de studenți nimeni nu a lipsit de la curs, iar la ora opt fără cinci, când mă prezentam la clasă, toți studenții erau în bancă, cu caietele deschise, așteptau în liniște sosirea profesorului.

Asta m-a impresionat foarte mult, pentru că eu am început cursul luni, am ajuns duminică seara în Beijing, am început cursul luni și oarecum și gândindu-mă la faptul că sunt studenți mai mici, unii dintre ei începători, venind și cu experiența mea de acasă, cu primul curs care este mai degrabă unul de familiarizare, în care mai spui câteva povești ca să legi o relație afectivă cu studenții ... am crezut că lucrurile se vor desfășura la fel și aici.

Dimpotrivă! A trebuit să încep la ora opt zero-zero și cursul pe care l-am ținut a fost unul intensiv, am dat teme în fiecare zi, pe care trebuia să le corectez și să le dau înapoi a doua zi, cu observații. Vreau să vă spun că din toți acești student, mulți erau în situația de a fi începători și mulți dintre cei veniți nu aveau nici cea mai mică noțiune despre logică și filozofie, 19 au luat notă maximă, fără niciun fel de rabat din partea mea. Dovadă că au lucrat foarte serios. Ceilalți s-au clasat pe curba lui Gauss, dar niciunul dintre ei nu a pierdut cursul. Toți au promovat. Asta aveam în vedere prin atmosfera de lucru. În general, ăsta este unul dintre clișeele pe care le avem, dar în cazul de față are și substanță. Oamenii aici sunt foarte muncitori, sunt foarte tenaci și își urmăresc, pas cu pas, scopul. Chiar dacă la început este mai greu pentru dânșii să facă ceva, să facă un pas în direcția pe care și-o diresc, exact cum era cazul și aici, nu au cedat și până la urmă au reușit”, a povestit acesta.

Noi oportunități de colaborare în plan educaţional România-China 

„Real, Institutul Confucius din cadrul Universității București permite câtorva sute de persoane din București, dar și din România, să studieze limba chineză. Și nu vorbesc numai de copii, vorbesc și de oameni maturi. Avem cursanți care au 60 de ani și chiar peste 70 de ani, care sunt interesați să afle câte ceva despre cultura multimilenară chineză. Avem un departament foarte puternic la Universitatea din București care funcționează de vreo 60 de ani, cu absolvenți excepționali, cu profesori sinologi excepționali. Doamna profesor Luminița Bălan, care este și co-director al Institutului Confucius, este o traducătoare reputată care a publicat foarte multe nuvele, foarte multe romane din literatura chineză. Există burse de studiu, nu doar pentru studenții Universității din București, ci şi pentru studenții celorlalte universități din țară, există alte institute Confucius, la Cluj, la Brașov, la Sibiu”, a spus Prof. Univ. Dr. Mircea Dumitru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel