Mircea Diaconu vrea scăderea numărului de semnături pentru înscrierea la prezidențiale

Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Mircea Diaconu, candidat la prezidențiale susținut de ALDE-Pro România, a afirmat că susține inițiativa AEP de reducere a numărului de semnături la 20.000, necesare pentru înscrierea la prezidențiale. El susține că astfel nu s-ar mai îngrădi accesul independenților de a se implica în politică.

„E o realitate atât de clară că specia numită independent, conform legislației românești, indiferent de tipul de alegere, e făcută să nu existe. De aceea doar eu am izbutit miraculos în 2014 să împlinesc un mandat ca independent. Restricțiile pe care legea le impune independenților sunt uriașe. Mă refer în primul rând la numărul de semnături holografe, ceea ce pentru secolul ăsta este ușor arhaic, holografe, de persoană, pe buletine. Cred că trebuie redus numărul ca să existe și această specie, să mărim interesul unor oameni dedicați de a se implica în politică. Din păcate e imposibil în România astăzi. Ce s-a întâmplat acum la depunerea de candidaturi, două milioane și ceva de semnpături depuse, dincolo erau patru, cinci persoane de la BEC care trebuiau să verifice autenticitatea a două milioane de semnături. E aiurea totul. Nu au cum să verifice. Se uită, dau pagina și spun că s-au uitat”, a afirmat Mircea Diaconu, într-un mesaj postat pe Facebook.

El a adăugat că modificarea legislației în acest sens nu ar mai îngrădi accesul independenților de a se înscrie în cursele electorale.

„ Dacă ar fi mai puține s-ar verifica om cu om, semnătură cu semnătură și ar fi foarte clar și foarte ușor de controlat acest subiect. Și nu ar mai îngrădi accesul acestor oameni care simt și au instinctul de a se implica în politică”, a conchis Diaconu.

AEP va propune modificarea legii 

Președintele AEP Constantin Buică a declarat, pentru MEDIAFAX, că va trimite o notificare grupurilor politice parlamentare cu privire la oportunitatea unui proiect de lege pentru reducerea la 20.000 a numărului de semnături necesare susținerii candidaturii la alegerile prezidențiale.

Acesta a adăugat că are în vedere o inițiativă legislativă prin care să fie redus la 20.000 numărul de semnături pentru susținerea candidaților independenți, cât și pentru cei propuși de către partide.

Președintele AEP a mai spus că ar vrea ca un astfel de proiect de lege să fie adoptat „ori în sesiune parlamentară de acum, fie în sesiunea de vară”.

În prezent, potrivit legii, numărul necesar de semnături pentru validarea candidaturii la alegerile prezidențiale este de 200.000 pentru partidele politice și de 100.000 pentru candidații independenți.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel