EXCLUSIV  Mircea Diaconu, greșeala pe care a făcut-o Iohannis: Cineva trebuie să țipe zilnic - video

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a fost ales "pe motive corecte", spune Mircea Diaconu, care consideră că, ulterior, președintele a făcut o greșeală.

"Domnul președinte Iohannis cred că a fost ales pe motive corecte, pe așteptări corecte, adică România lucrului bine făcut. Avem nevoie de ordine, avem nevoie de calm, de chestii nemțești. Îmi pare rău, nu le-am văzut deloc. Deci România lucrului bine făcut nu e. Cineva trebuie să țipe zilnic despre ea sau să vorbească despre ea de la nivelul acela. Să o ceară, să o impună, să o verifice – ceva de genul acesta. Și asta putea fi o campanie, o țintă primordială pentru dânsul. Îmi pare rău, nu am văzut nimic din lucrurile acestea", a zis Mircea Diaconu, în cadrul unui interviu acordat DC News.

"Pe de altă parte, am văzut într-o primă ședință a CSM, când a fost ales, în care a vorbit exact cum aș fi vorbit eu sau oricare altul ca mine, un cetățean normal. Despre drepturile cetățeanului, despre nevoia omului de demnitate. După s-a terminat tot, nu a mai văzut nimic. Și când se întâmplă lucruri groaznice în România nu le vede. E o greșeală", consideră Mircea Diaconu.

"Unii rezistă, alții nu"

Întrebat dacă putem spune că funcția schimbă omul, acesta a răspuns afirmativ. "Da, putem spune. Știu foarte bine treaba asta. Un om are prerogativele normale ale unui om: trăiește, mănâncă, doarme, merge și așa mai departe. La un moment dat, cineva din jur începe să-l aprecieze, să-l ridice, să-l poleiască. Unii rezistă la chestia asta, alții nu", a precizat europarlamentarul.

Interviul integral poate fi ascultat mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel