Decizia CCR pe conflictul Dăncilă-Iohannis, FALSIFICATĂ. Bogdan Chirieac: Este un FAKE NEWS de proporții

După ședința CCR de astăzi, în spațiul public, pe lângă deciziile cu privire la ce trebuie să facă președintele Klaus Iohannis ”de îndată”, au apărut și informații care nu se regăsesc în hotărârea judecătorilor Curții Constituționale a României. 

S-a spus că premierul este obligat să meargă în Parlament cu Guvernul, conform deciziei CCR. Când s-a afirmat acest lucru în spațiul public, minuta CCR nu era publicată pe site, fiind doar informații ”pe surse”, date de televiziuni. S-a dovedit a fi un fake news. Ulterior, CCR a publicat minuta care nu o obligă pe Viorica Dăncilă să meargă în Parlament, dar îl obligă pe președintele Klaus Iohannis la explicații. 

Analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat că este un ”fake news tipic”, un ”fake news de proporții”, ”Curtea Constituțională n-a spus așa ceva, zicerile se referă la Klaus Iohannis. Consecința va fi că președintele Klaus Iohannis nu va face absolut nimic din ce i-a spus CCR”. 

Bogdan Chirieac a mai precizat: ”Chestiunea cu Parlamentul României nu există. Deci, în această zi, atenție, avem o problemă de manual de jurnalism, în care o decizie a CCR a fost falsificată. Fluxul de mare audiență a preluat lucrul acesta, ajutat fiind și de declarația președintelui Iohannis, care dă senzația că onorabila Curte Constituțională a spus că Viorica Dăncilă trebuie să meargă în Parlament. Nu-i adevărat, nu s-a întâmplat așa”. 

Iată minuta CCR:

”1. Admite cererea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între primul-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, determinat de refuzul revocării unor miniștri, la propunerea primului-ministru, potrivit art.85 alin.(2) din Constituția României, republicată, precum și de refuzul tacit al Președintelui României de a numi miniștri interimari, la propunerea primului-ministru, potrivit art.107 alin.(3) din Constituția României, republicată.

2. Președintele României urmează să emită de îndată decretele de revocare a miniștrilor, solicitate de primul-ministru prin adresele nr.5/5321 și nr.5/5324 din 26 august 2019, precum și decretele de desemnare a miniștrilor interimari propuși prin adresele nr.5/5362, nr.5/5363 și nr.5/5364 din 27 august 2019;

3. Preşedintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, cu privire la refuzul propunerilor de numire în funcția de ministru titular, înaintate de primul-ministru prin adresele nr.5/5321, nr.5/5322, nr.5/5323, nr.5/5324, nr.5/5325 din 26 august 2019.” 

4. Constată că nu există conflict juridic de natură constituțională între primul- ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, generat de refuzul Președintelui de a numi miniștrii titulari propuși de primul-ministru prin adresele nr.5/5321, nr.5/5322, nr.5/5323, nr.5/5324 și nr.5/5325 din 26 august 2019.” este comunicatul de presă al CCR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel