Răzvan Cuc, avertisment pentru constructorul de pe DN 73 Braşov-Bran: Ori văd mobilizare, ori reziliem contractul

FOTO Arhivă, SURSA: Facebook / Răzvan Cuc
FOTO Arhivă, SURSA: Facebook / Răzvan Cuc

Ministrul Transporturilor a declarat, marţi, cu prilejul vizitei pe şantierul lucrărilor de reabilitare a DN 73 pe tronsonul Braşov-Bran, că CNAIR va rezilia contractul cu actualul constructor dacă în termen de trei săptămâni acesta nu se va mobiliza conform contractului de şantier, el catalogând ca "inadmisibilă" situaţia în care se află aceste lucrări. 

Răzvan Cuc a arătat că acest constructor, o firmă străină, are un progres fizic al lucrărilor, pe întregul contract, de la Piteşti la Braşov, de 42% şi plăţi de 45%, în "avans", deci nu se poate invoca lipsa de bani. El a subliniat că proiectul se realizează pe fonduri europene, astfel că nu se pune problema să nu fie bani de la buget. 

"Acolo unde voi vedea că e un constructor neserios, reziliem contractul şi, dacă am fi avut acea ordonanţă, am fi putut semna imediat şi un contract nou. Dar, din păcate, unii nu înţeleg lucrul acesta. Deci, concluzia este următoarea: trei săptămâni, dacă nu, îşi iau laptop-utile şi mapele cu care au venit în România şi se duc la ei, de unde au venit şi, trei ani de zile, nu au ce să caute în România la nici o licitaţie", i-a spus Cuc directorului CNAIR, Narcis Neaga, care l-a însoţit la Braşov. 

Tronsonul Braşov-Bran ar putea fi realizat în regie proprie



Răzvan Cuc a subliniat că în cazul în care constructorul nu se mobilizează şi se reziliază contractul, tronsonul Braşov-Bran ar putea fi realizat în regie proprie, de DRDP Braşov

"Nu mai aştept grafice şi promisiuni de la constructor. Ori văd mobilizare în şantier - pentru că eu cred că o firmă care vine în România nu e o firmă de apartament, care nu are niciun angajat, sunt firme cu un palmares bogat, sunt firme care au bani, deci nu vii în România ca să-ţi dea statul bani să faci lucrarea - lucrezi şi, pe măsură ce lucrezi, îţi depui actele la decontat şi îţi iei banii. Eu văd că băieţii ăştia, nu ştiu, vor să se căpătuiască la noi, caută tot felul de motive. Atunci îi trimitem acasă şi venim noi, ori cu o firmă şi ne apucăm în regie proprie, cu cât poate CNAIR-ul pe secţiunea aceasta între Bran şi Braşov, pentru că poate să lucreze DRDP Braşov pe acest tronson şi restul scoatem la licitaţie", a argumentat ministrul Cuc. 

Ce a declarat ministrul Cuc pe şantier



Pe şantier, ministrul Transporturilor i-a spus reprezentantului constructorului să se prezinte joi la minister. "Joi, vă prezentaţi la minister, dar nu cu grafice, să vă spună domnul Neaga ce aveţi de făcut. Dacă în trei săptămâni nu aveţi utilaje la lucru, compania reziliază contractul şi, după aceea, primiţi şi acel certificat negativ constatator şi nu mai participaţi la nicio licitaţie. Asta ca să ştiţi unde stăm, este Săptămâna Mare, nu facem rău acum, dar şi voi, prin activitatea voastră faceţi rău românilor, turismului, faceţi rău populaţiei", a afirmat ministrul Răzvan Cuc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel