Ministrul Fondurilor Europene: România trebuie să aibă ca prioritate zero investiţiile în infrastructura rutieră

Investiţiile în infrastructura rutieră trebuie să fie o prioritate pentru România, a declarat, vineri, la Botoşani, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu.

Aceasta a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că, indiferent de gradul de absorbţie a fondurilor, 'nu vor ajunge banii europeni pentru a acoperi nevoile de investiţii de infrastructură'.

,,Infrastructura rutieră întotdeauna va fi principala prioritate. Punct. Nu din perspectiva Fondurilor Europene. O ţară trebuie să aibă priorităţi investiţionale, după care vede ce bani investeşte în acele priorităţi. Cred că este evident că România trebuie să aibă ca prioritate zero investiţiile în infrastructura rutieră şi poate şi feroviară. (...) Este o prioritate extrem de clară şi din prisma banilor europeni, dar nu vor ajunge banii europeni pentru a acoperi nevoile de investiţii de infrastructură', a afirmat Mînzatu.

Oficialul de la Fonduri Europene a subliniat că există întârzieri în derularea unor proiecte de infrastructură mare implementate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), CFR sau Metrorex, însă a declarat că depune eforturi pentru recuperarea decalajelor înregistrate. 'Sunt proiecte mari în care am avut, într-adevăr, foarte multe întârzieri pe ceea ce înseamnă beneficiari mari, cum este CNAIR, Metrorex, CFR. Au fost foarte multe întârzieri. Ce pot să vă spun eu este că anul acesta m-am întâlnit cu beneficiarii mari încercând să urgentăm, să facem să avem facturi, să îi ajutăm cu soluţii, astfel încât să decontăm cât mai mult şi să recuperăm cât mai mult din timpul pierdut. Întârzierile au fost din diverse cauze: licitaţii care au durat şi trei ani de zile, contestaţii. În momentul de faţă ne consultăm cu problema actualizării devizelor de lucrări, care sunt elaborate acum trei ani, acum patru ani şi care astăzi nu mai sunt atractive pentru firmele de construcţii', a adăugat Roxana Mînzatu.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel