Ministrul Fondurilor Europene participă la evenimentul 'Investiţii în domeniul sănătăţii prin Programul Operaţional Capital Uman'

Ministerul Fondurilor Europene organizează joi evenimentul de promovare 'Investiţii în domeniul sănătăţii prin Programul Operaţional Capital Uman', prin care Direcţia de Comunicare a MFE îşi propune mai buna promovare a oportunităţilor de finanţare disponibile prin programele operaţionale gestionate de instituţie.

La eveniment va participa ministrul de resort, Roxana Mînzatu. 'Vom deschide seria evenimentelor cu Programul Operaţional Capital Uman (POCU). Vom prezenta, cu participarea ministrului Roxana Mînzatu şi cu sprijinul invitaţilor noştri, strategiile urmărite de ţara noastră în domeniul sănătăţii.

În cadrul unei dezbateri, vom facilita prezentarea realizărilor prin exemple concrete de proiecte finanţate de MFE în sectorul medical. Participanţii - public larg şi mass-media - vor putea interacţiona cu beneficiarii noştri din acest domeniu, evenimentul oferind, totodată, şi posibilitatea transferului de bune practici la nivel naţional', precizează reprezentanţii ministerului. La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai altor instituţii relevante în procesul de atragere a banilor europeni în sectorul medical. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel