Ministrul Educației, Daniel Breaz: În momentul de faţă nu există şcoli în România care să nu beneficieze de cel puţin un calculator

Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat marţi că în prezent nu există şcoli în România care să nu beneficieze de cel puţin un calculator, iar 95% dintre acestea au şi conexiune la internet.

'Dotarea fiecărei şcoli depinde şi de cât de mult s-au implicat în aceste dotări atât comunităţile locale, cât şi directorii, ce proiecte au avut comunităţile respective. În momentul de faţă, nu există nicio şcoală în România care să nu beneficieze de cel puţin un calculator, în funcţie şi de dimensiunea şcolii. (...) Conexiune la internet avem în 95% din şcoli. Sunt cazuri izolate acolo unde nu avem în momentul de faţă acces sau conexiune la internet', a susţinut Breaz, la Palatul Victoria, întrebat dacă există o statistică din care să reiasă câte şcoli sunt în prezent dotate cu calculatoare. Două contracte de finanţare, din fonduri europene, pentru proiecte vizând domeniul Educaţiei, în speţă implementarea catalogului electronic şi a bibliotecii virtuale, au fost semnate marţi, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Victoria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel