Ministrul Apelor, ultimatum pentru autoritățile locale. Trebuie...

Tonele de pet-uri blochează albiile cursurilor de apă
Tonele de pet-uri blochează albiile cursurilor de apă

Ioan Deneş, Ministrul Apelor şi Pădurilor, a declarat miercuri, în cadrul unei vizite în judeţul Arad, că primăriile au primit termen ca până în 10 iunie să cureţe albiile cursurilor de apă care trec prin localităţi, afectate în special de peturi şi deşeuri din gospodării, el adăugând că şi Garda de Mediu "trebuie să-şi intre în atribuţii".

"Anul trecut, am avut o acţiune de voluntariat în care am vrut să dăm un semnal foarte clar că toate peturile şi toate gunoaiele aruncate pe malul cursurilor de apă la final, din acele zone de pâraie, ajung în râuri şi mai departe în acumulări. La acţiunea de voluntariat am colectat la (Lacul - n.r.) Izvorul Muntelui, pe Bicaz, 250 de tone de astfel de plutitori (peturi - n.r.). Sigur, există legislaţie în vigoare (...) prin care se pot da amenzi autorităţilor publice locale care nu respectă partea de colectare a acestor deşeuri", a declarat, la Arad, ministrul Apelor şi Pădurilor.

"Fiecare pet pe cate îl aruncăm, aceste peturi ajung în final în natură, în pădure sau pe cursurile de apă, în acumulări, aceste acumulări de fapt fiind apa brută pe care o punem la dispoziţia staţiilor de tratare şi ajunge la robinet ca apă potabilă", a declarat Ioan Deneş.

Termen pentru ecologizarea cursurile de apă

"Până în data de 10 iunie, am solicitat, printr-o adresă trimisă de administraţiile bazinale către autorităţile publice locale, să facă acţiuni de ecologizare a cursurilor de apă care trec pe raza localităţilor lor, acele pâraie necadastrate", a spus ministrul.

Deneş a mai declarat că "cel mai important lucru ţine de educaţia civică a fiecăruia dintre noi" pentru a păstra natura curată, dar "Garda de Mediu trebuie să-şi intre în atribuţiile pe care le are conform legii, împreună cu reprezentanţii de la Apele Române".

Vezi si: Lege pentru diminuarea tăierilor ilegale de păduri. Anunțul ministrului Ioan Deneș

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel