Ministerul Sănătății, concurs posturi

Ministerul Sănătăţii va organiza concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante din aparatul său şi al unor instituţii aflate în subordine, potrivit unui memorandum discutat în şedinţa de Guvern de miercuri. 

În total, sunt 21 de posturi din cadrul Ministerului Sănătăţii şi şapte posturi din direcţiile de sănătate publică. 

Structura organizatorică a ministerului a fost modificată şi adaptată la necesităţile impuse de implementarea politicilor de sănătate şi este necesar, pentru a fi funcţională, ca posturile de conducere nou create şi unele funcţii de execuţie să fie ocupate prin concurs, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de Guvern. 

Direcţiile de sănătate publică din judeţele Caraş-Severin, Ilfov, Iaşi, Neamţ şi Prahova au funcţii publice de conducere vacante, a mai informat Executivul. 

Ocuparea posturilor vacante se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli. 

Potrivit Ordonanţei 3/2017 privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală, până la data de 31 decembrie 2017, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv procedurile demarate în vederea ocupării posturilor vacante, la nivelul Guvernului, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor din subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv a activităţilor finanţate integral din venituri proprii. 

Prin excepţie, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel