Ministerul Justiţiei, construire noi închisori. Vezi unde vor fi amplasate

poza cu caracter descriptiv inchisoare
poza cu caracter descriptiv inchisoare

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern privind achiziţia studiilor de fezabilitate destinate construirii unor noi locuri de detenţie în penitenciare.

Potrivit proiectului de act normativ postat pe site-ul MJ, studiile de fezabilitate vor fi destinate construirii unor noi locuri de detenţie la Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Botoşani, Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Iaşi, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Poarta Albă şi Penitenciarul Târgu Jiu. În nota de fundamentare se arată că în prezent există un deficit de peste 3.800 de locuri de detenţie, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu are prevăzute toate fondurile bugetare necesare realizării programului de investiţii prevăzute în planul de măsuri pentru soluţionarea supraaglomerării carcerale, care ar trebui să se deruleze între 2018 şi 2024.

'Infrastructura sistemului administraţiei penitenciare, dezvoltată înainte de anul 1989, nu corespunde standardelor prevăzute de Consiliul Europei. Aducerea sistemului penitenciar romanesc la aceste standarde implică un proces de durată, realizat cu costuri semnificative. Un factor determinant pentru crearea unor condiţii de detenţie corespunzătoare îl constituie şi numărul mare de hotărâri şi decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate împotriva statului român, al căror obiect îl constituie condiţiile de detenţie, majoritatea referindu-se la condiţiile de cazare', se mai menţionează în nota de fundamentare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel