Ministerul Finanţelor a atras, joi, 755,5 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 755,5 de milioane de lei de la bănci, prin două emisii de obligaţiuni de stat, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR), scrie Agerpres.

Astfel, MFP a împrumutat 528,5 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu o maturitate reziduală de 33 luni, la un randament mediu de 3,55% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 666,5 milioane de lei.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

De asemenea, MFP a atras 227 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu o maturitate reziduală de 179 luni, la un randament mediu de 4,75% pe an.

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 200 de milioane de lei, iar băncile au subscris 391,9 milioane de lei.

De asemenea, vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în noiembrie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,11 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,4 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 510 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma este mai mare cu 115 milioane lei faţă de cea programată pentru luna octombrie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Pe 21 noiembrie este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 200 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile. Data scadenţei este la 25 noiembrie 2020.

De asemenea, Finanţele au programat şi opt emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,4 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (510 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 200 milioane lei (două emisiuni), 400 milioane lei, 500 milioane lei (patru emisiuni) şi 600 milioane lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel