Ministerul Apărării Naţionale. Se dă startul proiectului „Cadet pentru o zi”

Foto Facebook / MApN
Foto Facebook / MApN

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în premieră, între 12 și 14 octombrie şi 27 și 28 octombrie, în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, seria de acțiuni "Cadet pentru o zi” în colegiile militare liceale din Alba Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc și Craiova, dar și la Academia Navală “Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

În cadrul acestui eveniment, elevi selecţionaţi pe bază de voluntariat din instituţii civile de învăţământ sunt invitaţii elevilor și studenţilor militari pentru a se familiariza cu activităţile desfăşurate într-o instituție militară de învățământ. Programul zilelor de curs va fi comun - ore la clasă, activități extracurriculare, dar și rapoartele de dimineață și de seară, precizează MApN într-un comunicat remis DC News.

"Cadet pentru o zi" își propune să realizeze schimburi de experiență între instituţii militare şi civile de învăţământ, contribuind la extinderea celor mai bune modele şi practici didactice, la valorificarea valenţelor formativ-educative ale interacţiunii elevilor din diferite instituţii de învăţământ, în sprijinul conturării opţiunilor profesionale ale acestora.

Proiectul se va desfășura după următoarele coordonate:

  • - Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza care, în zilele de 12 și 13 octombrie, va primi vizita a 25 de elevi din clasele a VII-a, însoțiți de trei profesori, de la Şcoala gimnazială "Matei Basarab", din Târgovişte. Persoană de contact Graţiela Mihăescu, tel. 0723004003.
  • - Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia va fi vizitată, în perioada 12-14 octombrie, de 20 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a, împreună cu doi profesori, de la Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu", din Alba Iulia. Persoană de contact Daniela Filimon, telefon 0744850818.
  • - Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc va primi vizita, în zilele de 19 și 20 octombrie, a 10 elevi din clasele a VII-a, împreună cu un profesor, de la Şcoala Gimnazială "Bogdan Vodă", din Câmpulung Moldovenesc, şi a 10 elevi din clasele a VII-a, însoțiți de un profesor, de la Şcoala Gimnazială nr. 3, din Suceava. Persoană de contact Elena Jora, tel. 0746923563.
  • - Colegiul Naţional Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova va fi vizitat, în zilele de 27 și 28 octombrie, de 20 de elevi din clasele a VIII-a şi de doi profesori de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti", din Craiova. Persoană de contact Ioana-Cristina Lădaru, tel. 0722286247.
  • - Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa va fi gazda, între 12 și 14 octombrie, a 20 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a, împreună cu doi profesori, de la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", din Brăila. Persoană de contact Mihaela Zabolodni, telefon 0770530560.

[citeste si]

În funcţie de necesităţile de promovare a profesiei militare identificate de structurile specializate ale M.Ap.N., evenimentul special ,,Cadet pentru o zi" are potenţial de extindere în anii următori la toate instituţiile militare de învăţământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel