Mii de persoane, evacuate în Germania din cauza a două bombe

Două bombe datând din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite luni într-o zonă industrială din oraşul Giessen, landul Hesse, dintre care una trebuia detonată în timpul nopţii, ceea ce a dus la evacuarea temporară a circa 2.500 de persoane, a anunţat marţi poliţia locală, informează AFP.

Este vorba de două bombe, una germană de 250 de kilograme şi una americană de 50 de kilograme, care au fost descoperite la sfârşitul zilei de luni una lângă cealaltă.

Genişti au făcut să explodeze bomba de 250 de kilograme, prea deformată pentru a fi dezamorsată, a precizat aceeaşi sursă. Cealaltă a fost dezamorsată.

Circa 2.500 de persoane, dintre care circa 800 de refugiaţi dintr-un centru de primire, au fost evacuaţi pentru scurt timp luni seara, înainte de explozie.

Bombe din cel de-Al Doilea Război Mondial sunt descoperite cu regularitate în Germania, în special la Berlin, unde o bombă americană a fost distrusă recent în apropiere de emblematica Alexanderplatz.

Duminică, o bombă datând probabil din acelaşi război a explodat în mijlocul unui câmp situat în vestul Germaniei, lăsând în urma sa un crater enorm, însă fără a face răniţi.

În jur de 10% dintre milioane de bombe lansate asupra Germaniei până în 1945 nu au explodat, potrivit unor experţi citaţi de publicaţia Spiegel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel