Dosar Mihai Voicu, rechizitoriul DNA. Bani pentru partid

Mihai Voicu ar fi stabilit suma de plecare pentru un loc la alegerile din 2012 la peste 16.000 lei conform rechizitoriului DNA.

Deputatul PNL Mihai Voicu le-ar fi solicitat membrilor de partid care doreau să ocupe un loc pe liste la alegerile din 2012 să cotizeze către partid câte 16.400 de lei, sumă care urma să fie multiplicată în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii.

Procurorii DNA notează în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a deputatului Mihai Voicu pentru folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite că, în perioada ianuarie - martie 2012, având în vedere că era an electoral, cu alegeri locale şi parlamentare, Voicu ar fi convocat mai multe şedinţe ale Biroului Politic Teritorial, în cadrul cărora ar fi cerut să se propună soluţii privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012 şi, pentru că nu au existat propuneri, ar fi motivat că se impun discuţii pentru stabilirea unor criterii şi condiţii în vederea includerii pe listele de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Dolj a membrilor de partid ce doreau să ocupe funcţia de consilier judeţean.

Sprijin financiar pentru campania electorală

În acest context, arată anchetatorii, în condiţiile în care la acel moment, la nivelul organizaţiei, se cunoşteau deja numele persoanelor interesate să candideze pentru a ocupa un loc în Consiliul Judeţean, Mihai Voicu le-ar fi precizat membrilor Biroului Politic Teritorial că întocmirea listelor de candidaţi este o problemă delicată, exprimându-şi opinia că cei care doresc să candideze pentru un loc pe lista cu candidaţii pentru alegerile locale trebuie să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale, abordare care ar fi iscat discuţii contradictorii între membrii Biroului Politic Teritorial, unii dintre aceştia arătându-şi nemulţumirea.

'Cu toate acestea, Mihai Voicu, din poziţia de preşedinte al Organizaţiei (...) Dolj şi vicepreşedinte al (...) la nivel naţional, s-a folosit de autoritatea şi influenţa derivate din funcţiile deţinute pentru a impune ca şi criterii necesar a fi îndeplinite pentru a putea fi înscris pe lista de candidaţi plata unei contribuţii financiare necesară pentru susţinerea cheltuielilor de campanie', se arată în rechizitoriu.

Procurorii anticorupţie precizează că propunerea sa a fost adoptată de Biroul Politic Teritorial, deşi mulţi dintre membri nu agreaseră decizia preşedintelui, ce venea să schimbe regulile de desfăşurare a campaniilor electorale anterioare, când pentru desemnarea candidaţilor singurul criteriu avut în vedere era doar cel al votului membrilor organizaţiei şi se raporta de regulă la calitatea activităţii desfăşurată în cadrul partidului, tocmai pentru că Mihai Voicu era perceput ca o persoană influentă la vârful partidului, ca a doua persoană ca importanţă în ierarhia formaţiunii.

Funcțiile de conducere, mai mulți bani

Mai mult, Mihai Voicu le-ar fi spus membrilor organizaţiei şi faptul că pentru a ocupa funcţii de conducere în instituţiile descentralizate din judeţul Dolj trebuie să respecte aceleaşi condiţii.

'Tot în cadrul acestei şedinţe sau în şedinţele ce au urmat, Voicu Mihai Alexandru a pus în discuţie şi susţinerea politică a unor membri de partid pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul instituţiilor descentralizate din judeţul Dolj, precizând că şi pentru ocuparea acestor funcţii sunt valabile aceleaşi condiţii ca şi cele impuse pentru desemnarea pe listele de candidaţi pentru alegerile locale, respectiv activitatea desfăşurată în partid şi plata unei contribuţii financiare', precizează anchetatorii.

Deputatul ar fi stabilit ca suma de referinţă de la care se va porni să fie cea de 16.400 de lei.

'În ceea ce priveşte contribuţia financiară, a precizat că aceasta va porni de la o valoare de referinţă, pe care a intitulat-o 'X' şi care consta în suma de 16.400 lei, corespunzătoare ocupării unui loc pe listele de vot prin care urma să fie desemnaţi candidaţii (...) pentru Consiliul Judeţean, valoare care se multiplica în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii şi de momentul la care acesta se hotăra să remită banii', arată DNA. În concret, el ar fi comunicat că, dacă cei interesaţi să ocupe o funcţie de conducere nu vor remite valoarea de referinţă 'X' până la începerea campaniei electorale pentru alegerile locale, pentru a mai putea ocupa funcţia pe care şi-o doreau trebuiau să remită dublul sumei între alegerile locale şi parlamentare, respectiv triplul sumei după alegerile parlamentare, în timp ce persoanele care nu erau membri ai Biroului Politic Teritorial urmau, după acest moment, să remită de patru ori valoarea de referinţă 'X'.

Pe 21 decembrie, procurorii DNA Craiova l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe deputatul PNL Mihai Voicu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel