Mihai Goțiu - Mirel Palada, bătaie într-un studio de televiziune

Mihai Goțiu a fost agresat în platoul B1, în timpul pauzei publicitare.

Moderatoarea emisiunii a precizat că, în pauza emisiunii, senatorul Mihai Goțiu a fost agresat de sociologul Mirel Palada.

După replici aprinse în direct, scandalul a continuat în pauza publicitară, a relatat jurnalista.

Potrivit primelor informații, Palada l-ar fi lovit pe Goțiu cu pumnul în nas, pe care i l-ar fi spart.

Cei doi au părăsit platoul televiziunii.

Într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, vicepreședintele Senatului a declarat că va depune o plângere penală împotriva lui Mirel Palada.

De asemenea, acesta susține că a primit un pumn în gură, dar și că a fost lovit cu picioarele.

”Este vorba despre purtătorul de cuvânt al guvernului Ponta, domnul Mirel Palada, care în pauza emisiunii de la un post de televiziune, m-a lovit cu pumnul în gură și a fost nevoie de oamenii de la această televiziune să îl oprească și să îl scoată afară din platou. (...) Îi voi face plângere pentru acest comportament, pentru violență. Hai să vă spun ce s-a întâmplat. În timpul emisiunii domnul Palada a intrat de mai multe ori peste mine în timp ce vorbeam, eu i-am spus ca asta este unul dintre motivele pentrru care am intrat în politică pentru că m-am săturat de astfel de nesimțiți care intră peste ceilalți și nu îi lasă să vorbească. În pauză mi-a spus să nu care cumva să mai îndrăznesc să îi spun nesimțit. Am spus că dacă va continua să intre peste mine să nu mă lase să termin ce am de spus, da, asta este comportamentul unui om nesimțit. În acel moment a sărit, m-a lovit cu pumnul în gură, cu picioarele.”, a povestit Mihai Goțiu.

Senatorul a mai adăugat că mâine va merge și va depune o plângere la Poliție.

 

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel