Mihai Fifor, întâlnire cu militarii care pleacă în Afganistan

Mihai Fifor / foto: MApN
Mihai Fifor / foto: MApN

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, s-a întâlnit, în municipiul Bistrița, cu militarii Batalionului 812 Protecţia Forţei „Șoimii Carpaţilor”, înainte de plecarea lor într-o nouă misiune în teatrul de operații din Afganistan.

Ministrul  s-a informat cu privire la ultimele evoluții ale stării de securitate în zona de desfășurare a misiunii, asigurarea cu materialele și mijloacele de protecție individuală și a discutat cu militarii despre modul de organizare a preluării misiunii de la Batalionul 30 Protecția Forței, care își încheie misiunea.

"Am încredere deplină în capacitatea dumneavoastră de a vă pune în valoare cunoştinţele, de a interacţiona şi coopera atât cu militarii Alianţei, cât şi cu cei afgani, pentru a vă îndeplini cu succes misiunea încredinţată. Am fost cu adevărat impresionat să aflu că 97% din efectivele cu care pleacă Batalionul 812 Manevră în misiune în Afganistan sunt încadrate cu militari ai batalionului și ai Brigăzii 81 Mecanizată din care faceți parte. Asta spune multe despre forța și coeziunea echipei dumneavoastră", le-a spus ministrul Mihai Fifor militarilor bistrițeni.

Batalionul 812 Protecţia Forţei „Șoimii Carpaţilor” va executa, în perioada august 2018 – februarie 2019, misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din Baza Militară Kandahar, precum și misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel