Mihai Fifor, declarație despre starea financiară a ministerului

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) nu are în momentul acesta o problemă bugetară, în contextul întârzierii rectificării bugetare, a anunţat, marţi seară, ministrul de resort, Mihai Fifor.

El a declarat că MApN are asigurate fondurile necesare atât pentru programele de înzestrare, cât şi pentru salariile militarilor. 'MApN nu are o problemă bugetară în momentul de faţă. Noi avem anvelopa de 2%, o anvelopă convenită cu Alianţa Nord- Atlantică, o anvelopă de 2% alocată, iată, pentru al doilea an consecutiv, printr-o voinţă a Parlamentului României şi o decizie a Guvernului României, un gest remarcabil, un gest care ne şi poziţionează la masa mare, acolo unde şi trebuie să fie România de altfel. Deci, noi nu avem o problemă. Ne aşezăm în interiorul anvelopei noastre şi cu programele de înzestrare, şi cu salariile', a precizat ministrul Apărării, la Antena 3.

Mihai Fifor a subliniat, de asemenea, că nici Ministerul Afacerilor Interne şi nici Serviciul de Informaţii Externe nu au probleme bugetare, menţionând că oficialii acestor instituţii au transmis acest lucru în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel