Urmărește emisiunea live


Mihai Bendeac, luat prin surprindere: Îți dai seama cum mă simțeam eu acolo legat

Jurații iUmor nu au parte, sezonul acesta, de niciun moment de liniște, iar sâmbătă, de la 20.00, într-o nouă ediție, la Antena 1, Mihai Bendeac este cel luat prin surprindere de o concurentă.

O concurentă îi va cere actorului să facă parte din numărul său, fără ca Mihai Bendeac să știe despre ce e vorba. "Sunt extrem de timid, de anxios, îți dai seama cum mă simțeam eu acolo legat de scaun cu fata care dansa pe lângă mine?", a spus acesta la final, când a primit și un cadou mai puțin obișnuit! Tânăra i-a lăsat ca amintire un obiect vestimentar, mai exact o piesă de lenjerie intimă. Care a fost reacția lui Mihai Bendeac, la fel de neașteptată ca și cadoul primit, telespectatorii vor putea afla sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor, la Antena 1.

În fiecare sâmbătă, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o "carte verde", care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel