MIEI PREȚ 2018. Ce spune ministrul Daea

Petre Daea
Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, vineri, că în acest moment există miei româneşti pentru Sărbătorile Pascale.

'Pentru toţi consumatorii din România sunt miei româneşti. Sunt şi mici şi mari, tăiem în funcţie de cerinţe şi evident de posibilităţile din fiecare fermă. La această dată sunt câteva milioane de miei pregătiţi pentru piaţă. V-aş ruga să vă duceţi în sectorul 4 să vedeţi că deja a început acest eveniment pe care îl aşteptaţi', a spus Petre Daea.

Ce spune despre prețuri

Ministrul a precizat că în ţară există târguri autorizate unde fermierii vând miei, dar sunt şi lanţurile de magazine unde marfa românească este prezentă alături de cea din import. 'Şi preţurile sunt bune. Am văzut. Acum preţurile sunt ca şi anul trecut. E adevărat că la început fiecare are o tendinţă când iese pe piaţă să crească (preţurile - n.r.), dar vremea îl potoleşte cum de altfel vedeţi s-a potolit vremea şi afară. Nu mai este zăpadă, este frumos', a afirmat şeful de la Agricultură.

Daea le-a spus jurnaliştilor că nu are în vedere un loc anume de unde va cumpăra miel de Paşte, adăugând că în mod sigur nu va lua mielul de la ciobanii care îi sunt cu toţii prieteni. 'Eu nu am oi, nu am nici o orientare de unde iau, dar de undeva tot trebuie să iau...Toţi ciobanii mei sunt prieteni, dar nu iau niciun miel de la niciun cioban pentru că prietenii trebuie să îi ajuţi, să nu le ceri miei că nu e bine', a mai spus Petre Daea.

[citeste si]

Anul trecut, numărul mieilor sacrificaţi pentru Sărbătorile Pascale, inclusiv în gospodăriile populaţiei, a fost în jurul a 3 milioane, la aproape jumătate faţă de anii trecuţi, din cauza reducerii consumului şi a resurselor financiare scăzute, notează Agerpres.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel