Microbuz plin cu pasageri, accident pe DN1, la Nistoreşti

Mihai Ciobanu / 06 apr 2019 / 08:59
foto cu caracter ilustrativ
foto cu caracter ilustrativ

Un microbuz a fost implicat, sâmbătă dimineaţă, într-un accident pe DN 1, la Nistoreşti, două persoane fiind rănite, a informat IPJ Prahova. 

Traficul în zona unde a avut loc accidentul a fost dirijat. Conform datelor din apelul la 112, microbuzul ar fi intrat într-un parapet. "Un microbuz este răsturnat într-o parte, sunt 20 de persoane implicate, dintre care două rănite. Toate persoanele implicate au ieşit singure din microbuz", a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova. 

La faţa locului au intervenit două echipaje SMURD, o autospecială de transport victime multiple şi una de stingere cu apă şi spumă.