Micile atenţii pentru medici, sursa unui sistem corupt. Dr. Vasi Rădulescu: Avem nevoie de o schimbare de macaz

Dr. Vasi Rădulescu a postat pe pagina sa de Facebook un îndemn către pacienţi prin care îi roagă pe aceştia să nu mai ofere "mici atenţii" medicilor. Asta pentru că, spune dr. Rădulescu, astfel se întreţine sistemul corupt. 

"Nu le mai dați nimic medicilor! Serios. Nu le mai dați nimic. Altfel veți întreține un sistem corupt și veți hrăni niște monștri.

Sistemul medical a fost mereu unul aparte, pentru că aici se lucrează cu material uman, e vorba de lupta între viață și moarte, de disperare, de agățare de orice șansă atunci când se activează un mecanism primordial al supraviețuirii. Salariile medicilor și personalului au fost mult timp mici, disproporționate cu munca lor, rolul lor, uzura psihică și fizică la care sunt supuși. Sistemul era per se văzut ca unul dintre cele mai corupte. Iată de ce existau suficiente ingrediente pentru un instrument absolut ticălos: plicul.

Pacientul dădea plicul la începutul actului medical, să aibă siguranța că medicul se va uita la el, îl va trata bine, îi va da explicații mai multe, poate chiar și-un număr de telefon. Medicul accepta plicul aici pentru că era verigă dintr-un sistem oricum putred și avea un alibi pentru comportamentul său, chiar dacă nu era, prin sine construcție, un parvenit și-un colecționar de șpăgi.

Pacientul dădea plicul la finalul actului terapeutic, în semn de mulțumire, pentru că așa-i venea lui să facă. Iar medicul nu cerea nimic, nu dădea semne că ar fi interesat de ceva, în afară de satisfacția lui de a face bine omul, chiar dacă avea salariul de rușine. Aici lucrurile sunt delicate și oricum am da-o, avem nevoie de o schimbare de macaz la pacient: nu așa se mulțumește", a scris Vasi Rădulescu pe pagina sa de Facebook. 

Salariile medicilor, mărite

"Astăzi, când vorbim de salarii de peste 20.000 lei pe lună la unii medici, plicul ar fi trebuit să dispară. Dar de unde! Am folosit trecutul în expunerea de mai sus, dar e valabil încă și-n prezent: se dau plicuri la greu, peste tot, la început, la sfârșit, nu contează.

Propun ceva, dinspre pacient: haideți să nu mai dați niciun plic, niciodată. Educați dumneavoastră sistemul acesta ticăloșit, murdărit de comportamente vechi, întipărite până-n cromozom. Nu mai dați plicul la început, iar dacă un medic vă condiționează, anunțați imediat o instituție abilitată. Acel medic trebuie să plece! Altfel nu vom schimba niciodată sistemul.

La final, când actul terapeutic a fost încheiat și vine externarea, când simțiți nevoia să mulțumiți cumva medicului, mulțumiți-i din inimă, cu niște cuvinte și o strângere de mână. Dacă vreți să-i dați ceva, îi puteți da un mesaj scris, un album foto, o carte cu un rând scris, ceva micuț făcut de dumneavoastră, să vă aduceți aminte unul de celălalt.

Sistemul acesta nu duce lipsă de bani. Asta e o marotă rostogolită mereu în ultimele decenii. Duce lipsă de protocoale, de cheltuieli controlate, de proceduri bine cuantificate, de investiții cu cap. Nu duce lipsă de salarii bune în rândul cadrelor medicale. Nu veți schimba în bine sistemul pompând bani negri în el. Nu-l veți înălbi. Din contră.

Renunțați, vă rog, la plicuri! Haideți să vedem ce iese de aici", a mai completat medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel