Michael Cohen, fostul avocat al lui Trump: Am fost amenințat

Donald Trump
Donald Trump

Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, care urma să depună mărturie la 7 februarie în Congresul american, a decis să amâne audierea, invocând 'ameninţări împotriva familiei' sale venite în special de la preşedinte, a transmis miercuri consilierul său, avocatul Lanny Davis, într-un comunicat citat de mass-media americane, potrivit AFP şi Reuters.

Avocatul Lanny Davis, care îl consiliază pe Michael Cohen în legătură cu strategia media, a precizat în comunicat că acesta a decis să îşi amâne audierea pentru o dată ulterioară din cauza 'unor ameninţări neîntrerupte împotriva familiei sale din partea preşedintelui Trump', dar şi a cooperării sale continue cu anchetatorii.

După ce a lucrat 10 ani pentru Trump Organization, Michael Cohen, condamnat la trei ani de închisoare pentru că, în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, a cumpărat tăcerea a două femei care ar fi avut relaţii sexuale cu miliardarul newyorkez, a devenit un martor potenţial periculos pentru preşedinte. Nu a fost fixată încă o nouă dată pentru audierea sa, care se anunţă explozivă. Trump l-a numit 'turnător' pe Cohen într-o postare pe Twitter de luna trecută pentru colaborarea cu procurorii. Într-un interviu pentru Fox News din această lună, Trump a sugerat că ar avea informaţii compromiţătoare despre socrul lui Cohen.

VEZI ȘI:

Rudy Giuliani, confesiune despre un proiect al lui Trump

Comey, director FBI, război total cu Trump. Noi acuze


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel