Michael Bloomberg, în cursa pentru Casa Albă

Miliardarul Michael Bloomberg, fost primar al New York-ului, a intrat duminică în cursa pentru nominalizarea democraților la preşedinţia Statelor Unite.

Bloomberg, în vârstă de 77 de ani, a declarat  că intră în competiţie pentru a-l învinge pe Donald Trump, deoarece America nu-şi mai poate permite încă patru ani de acţiuni nesăbuite şi lipsite de etică ale actualului preşedinte.

El se alătură celorlalţi candidaţi democraţi la nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, venind în cursa pentru nominalizare cu numai zece săptămâni înaintea începerii votului în alegerile preliminare, aşa-numit primare.

Într-o declaraţie scrisă, Bloomberg a arătat că vă oferi o opţiune pragmatică alegătorilor în campania de înlocuire a unui preşedinte care "reprezintă o ameninţare existenţială pentru America şi valorile sale".

Michael Bloomberg, ca politician de centru, cu profunde legături cu Wall Street, se aşteaptă ca acesta să aibă dificultăţi în a atrage de partea lui baza liberală, de stânga, a alegătorilor democraţi, dar, spun analiştii, uriaşele sale resurse financiare şi profilul său moderat ar putea atrage multe voturi în alegerile pentru nominalizarea candidatului democrat, alegeri care au devenit, înainte de toate, o competiţie pentru a identifica cel mai bine poziţionat candidat al democraţilor care ar putea câştiga împotriva republicanului Donald Trump,", potrivit romania-actualități.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel