Mexic, meci mare împotriva Germaniei

CM 2018
CM 2018

Selecţionerul Mexicului, Juan-Carlos Osorio, a ţinut să-şi felicite jucătorii după victoria înregistrată în faţa campioanei mondiale en titre, Germania.

Mexic a învins Germania, deţinătoarea titlului mondial, prin golul marcat de Hirving Lozano în prima repriză (min.35). Selecţionerul Mexicului, Juan-Carlos Osorio, a ţinut să-şi felicite jucătorii după victoria înregistrată în faţa campioanei mondiale en titre, Germania, duminică, pe stadionul Lujniki din Moscova, în Grupa F a CM de fotbal ediţia 2018. 

"Am avut un plan. Au trecut şase luni de când am început să lucrăm la el. Din cauza accidentărilor am fost nevoiţi să schimbăm câţiva jucători, însă ne-am ţinut de acest plan. În prima repriză, ne-am apărat bine şi am avut contraatacuri foarte rapide. Cu tot respectul pe care îl am faţă de marea echipă a Germaniei, în prima repriză am fost superiori.

Ei au avut, de asemenea, atuuri ofensive, însă noi am muncit, cu mijlocaşii şi apărătorii noştri. Am stat foarte bine în teren. Jucătorii care aveau o experienţă internaţională i-au impulsionat pe tineri. Am jucat din dragoste pentru fotbal şi nu cu teamă că vom pierde. Acum vom sărbători această victorie şi vom continua. Toată echipa a funcţionat bine, inclusiv apărarea, şi vreau să-mi felicit jucătorii", a declarat Osorio. 

Întrebat dacă echipa sa a devenit favorită la Cupa Mondială după această victorie, selecţionerul mexican a răspuns zâmbind: "Am făcut un meci mare, este însă doar primul meci. Suedia va fi de asemenea un adversar foarte dificil pentru noi". 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel