Merkel l-a sunat pe Iohannis: mesaj despre Republica Moldova

Cancelarul Angela Merkel și președintele ales al României, Klaus Iohannis, au avut miercuri o conversație telefonică în care liderul de la Berlin "a  apreciat ca foarte importantă colaborarea între București și Chișinău pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova".

Partidul Național Liberal transmite într-un comunicat că Angela Merkel și Klaus Iohannis au discutat după anunțarea rezultatului final al alegerilor prezidențiale, cancelarul exprimându-și convingerea că "în perioada următoare vor fi aprofundate relațiile bilaterale dintre Germania și România".

"Totodată, doamna Merkel l-a asigurat pe președintele ales al României de întregul său sprijin și a reiterat importanța parteneriatului dintre cele două țări în interiorul Uniunii Europene. În plus, cancelarul german a apreciat ca foarte importantă colaborarea între București și Chișinău pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova", arată în comunicatul PNL.
 
Potrivit unui comunicat publicat marți pe site-ul guvernului german, Merkel i-a transmis lui Iohannis că relațiile dintre România și Germania sunt "foarte bune", la 25 de ani de la încheierea Războiului Rece.

"Vom sprijini România cu sfaturi sș fapte pe calea reformelor importante pentru țara dumneavoastră și pentru Uniunea Europeană și vom rămâne un partener de nădejde. Sunt convinsă că împreuna vom putea aprofunda relațiile noastre bilaterale", a mai transmis Angela Merkel. 

Angela Merkel, mesaj Klaus Iohannis: Vom sprijini România cu sfaturi şi fapte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel