Membru CNA, pe listele UDMR pentru parlamentare

Turos Lorand, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a fost desemnat candidat pe lista UDMR Satu Mare pentru Senat. 

El urmează să îşi depună demisia din funcţia de membru al CNA. Turos Lorand a declarat vineri, pentru Agerpres, că a decis să facă acest pas întrucât crede că poate face faţă noii provocări, din funcţia de membru al CNA având foarte multe legături cu Comisia de Cultură din Senat.

”Mai multe persoane din Satu Mare mi-au spus să mă gândesc la o asemenea variantă şi am decis că pot face faţă provocării. Pe de altă parte, lucrez în Bucureşti de şase ani, deci nu mă duc ca novice, fiind în CNA am lucrat foarte mult şi cu Comisia de Cultură din Senat, deci cam ştiu ce se întâmplă în Senat. Eu, în cel mai scurt timp, înainte de a depune candidaturile oficial, îmi dau demisia din CNA. Deci îmi dau demisia înaintea începerii campaniei electorale”, a declarat Turos Lorand.

Consiliul delegaţiilor din UDMR Satu Mare şi-a votat joi seara candidaţii. Turos Lorand a primit 89 de voturi, fiind desemnat cap de listă, urmat de fostul senator Tiberiu Gunthner, care a primit doar 10 voturi. La Camera Deputaţilor, cap de listă a fost desemnat consilierul local Magyar Lorand, care a primit 52 de voturi, fiind urmat de actualul deputat Erdei Istvan, cu 44 de voturi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel