Melodiile care au definit anii 2010-2019. Vezi topul care cuprinde cele mai influente melodii ale decadei

Foto: Wikipedia
Foto: Wikipedia

Anii 2010 au fost definiți de serviciile de streaming și de influența sud-coreeană sau latino asupra muzicii.

Decadele muzicale precedente au putut fi definite de către genuri, formate sau geografii, dar anii 2010 pot fi cel mai bine definiți de către platforme. Spotify, Apple Music, YouTube Music, Amazon Music și Tidal, serviciul de streaming al lui Jay-Z, au avut influențe atât de puternice asupra muzicii, încât au început să fie luate în considerare, în detrimentul albumelor vândute, conform BBC.

Drept rezultat, muzica a devenit cu adevărat globală, iar genurile au evoluat sau s-au îmbinat. Muzica latino și K-pop (gen muzical sud-coreean n.r.) au devenit genuri muzicale principale, iar genul EDM a devenit popular. Hip-Hop-ul a crescut la un cu totul alt nivel, întrecând rock-ul pentru prima dată în istorie, dând naștere altor sub-genuri muzicale, precum trap-ul.

Următorul top este alcătuit de BBC și explorează melodiile care au schimbat anii 2010. Acestea nu sunt melodiile preferate ori cele mai bine vândute melodii ale anilor, însă au schimbat cu adevărat ultimii 10 ani.

2010

Adele – Rolling In The Deep

Albumele lui Adele intitulate 21 sau 19 au fost atât de populare în Marea Britanie, încât, la un moment dat, o copie a fost vândută la fiecare 7 secunde în insulă. Melodia a apărut peste tot la TV, în baruri, în mașini.

Robyn – Dancing On My Own

Unul dintre cele mai mari șlagăre disco ale anului, melodia a rămas una dintre cele mai bune momente ale carierei lui Robyn. Cântecul a reușit să motiveze femeile prin caracterul său dulce-amar, dând tonul pentru un deceniu extraordinar.

2011


Lana Del Rey – Video Games

Odată cu „moartea" lui Lizzy Grant, numele real al Lanei Del Rey, artista a repornit de la 0. Schimbarea de look și de atitudine a cântăreței au propulsat-o în topurile din anii ce au urmat, lumea fiind inspirată de nou-regăsita Lizzy.

Rebecca Black – Friday

Melodiile înregistrate pe cont propriu au existat dintotdeauna, însă puține persoane au reușit să facă vâlva Rebbecăi în 2011, atunci când părinții săi i-au creat adolescentei de 13 ani o melodie, contra sumei de 4.000 de dolari. Piesa a devenit virală pe YouTube, strângând peste 167 de milioane de vizionări în primele 4 luni de la lansare.

2012


PSY – Gangnam Style

În coreeană, se traduce „Sudul Râului". Zona este recunoscută drept cea mai luxoasă a Coreei de Sud, casele având unele dintre cele mai mari prețuri din lume. Cu toate acestea, nu de aici cunoașteți dumneavoastră Gangnam. În 2012, PSY a făcut un imn al anului, numit „Gangnam Style", care a reușit să cucerească întreaga lume.

2013


Daft Punk – Get Lucky ft. Pharrell Williams, Nile Rodgers

Înaintea șlagărului, Daft Punk a avut o decadă liniștită. Albumul din 2005, intitulat „Human After All", nu a reușit să atragă criticii. După ani întregi petrecuți tăcut, duoul cu cap de robot a lansat hit-ul „Get Lucky", cu linia melodică inspirată de disco, reușind să ajungă melodia anului.

2014


Mark Ronson – Uptown Funk ft. Bruno Mars

Uptown Funk a reușit să inspire o simplitate remarcabilă, care a marcat anul 2014. Cu toții am cântat după ritmul melodiei la un moment dat.

Meghan Trainor – All About That Bass

Melodia a fost o odă care s-a împotrivit standardelor nerealiste prezentate la TV, cântată de puțin populara Meghan Trainor. Cu atât mai mult, ea a reușit să facă melodia în doar 40 de minute.

2015


BTS – I Need You

Senzația Sud-Coreeană, BTS, a devenit cea mai cunoscută trupă de pe planetă cu al doilea album al lor, „The Most Beautiful Moment In Life Part 2". K-Pop-ul a devenit și el, la rândul său, o senzație, reușind să iasă din Sud-Estul Asiei și cucerind Lumea.

Kendrick Lamar – Alright

„O să fim bine". Unul dintre cele mai simple refrene ale anului a devenit un imn pentru drepturile civile ale afro-americanilor din Statele Unite. Kendrick Lamar a reușit să producă melodia cu ajutorul lui Pharrell Williams, care a reușit să schimbe anii 2010 cu contribuțiile sale.

2016


Beyonce – Formation

Al șaselea album al lui Beyonce, Lemonade, a dărâmat topurile în 2016, fiind lansat în lume fără nicio avertizare prealabilă. Single-ul principal, Formation, a exprimat cultura afro-americană și sudistă a Statelor Unite, printr-o execuție impresionantă.

Billie Eilish – ocean eyes

Eilish, la doar 13 ani, a venit pe scena mondială cu gânduri serioase. Ocean Eyes a fost prima sa melodie, urcată pe SoundCloud pentru prima dată în noiembrie 2015.

2017


Luis Fonsi – Despacito ft. Daddy Yankee

Din Amazon până la Polul Nord, din Groenlanda până în Galapagos, Despacito a fost melodia anului 2017. Colaborarea între puerto-ricanii Fonsi și Daddy Yankee a devenit virală și a fost cea mai fredonată piesă datorită ritmului latino, care a întrecut șlagărele cântate în limba engleză. De atunci, majoritatea starurilor pop au adoptat deja măcar o melodie cântată în spaniolă.

2018


Childish Gambino – This Is America

Multitalentatul Donald Glover (cunoscut drept Childish Gambino) a lansat melodia crudă despre realitatea americană la doi ani de la succesul melodiei Redbone, prin care a demonstrat versatilitatea sa. Glover este actor, producător, rapper și cântăreț, reușind să apară în filme precum Solo: A Star Wars Story sau Spider-Man: Homecoming.

2019


Lil' Nas X – Old Town Road ft. Billy Ray Cyrus

Varianta instrumentală a melodiei a fost lansată în 2018, de către producătorul muzical olandez YoungKio. Cu toate acestea, Old Town Road avea să ajungă una dintre cele mai cunoscute piese ale finalului de decadă. Rapper-ul de 21 de ani a devenit faimos astfel cântând despre calul său. Melodiei i s-a alăturat și Billy Ray Cyrus, tatăl celebrei Miley Cyrus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel